Paul Ardeleanu este fondator al agenției Marketing Department, autor al cărților Prezintă cu Impact și Ghidul Afacerilor Online și trainer în comunicare.
Paul a lucrat timp de 2 ani, la început de carieră, în cadrul firmei Coaching4You, firmă condusă de Lorand Soares Szasz, după care și-a înființat propria firmă de training, Speakers Club.
În cei 7 ani în care a livrat traininguri, el a avut ocazia să interacționeze cu peste 8000 de persoane care au participat la cursurile sale, majoritatea fiind antreprenori, manageri sau freelanceri.
În 2017, el a ales să înceapă dezvoltarea a 2 noi afaceri. Prima dintre ele este agenția de marketing în care oferă servicii de digital, agenție ce a prins mult avânt încă de la început. A doua afacere este axată pe crearea de conținut personalizat pentru platforme de E-learning din interiorul firmelor mari.
Mai presus decât titulaturile sale, el este un om ambițios, pornit să facă o schimbare pozitivă în comunitate, atât prin afacerile sale, cât și prin proiectele de voluntariat.
Așa cum spune Paul:
„Mai important decât ceea ce am făcut este că în fiecare zi am ocazia să sprijin oamenii și firmele să aibă mai multă putere cu mesajul lor.”